Companie
Originile și evoluția companiei
Brașovul se mândrește cu o prezență constantă și îndelungată a breslei pielarilor, aceștia fiind menționați în diverse documente încă din secolul XII. Strada Neagră, sau Swargasz, a fost menționată pentru prima oară în 1464, peste 40 de tăbăcării având aici ateliere.
Câteva sute de ani mai târziu, meșteșugul era încă în viață, impulsionat de revoluția industrială care trezea întreaga Europă. Prin fuzionarea câtorva mici ateliere, trei tăbăcarii cu greutate se remarcă în Brașovul începutului de secol XX: tăbăcăria vegetală a fraților Miess și cele două tăbăcării minerale de piei moi deținute de frații Scherg.
Evoluția tăbăcăriilor brașovene a continuat cu momentul naționalizării din 1948, când se naște întreprinderea AURORA, redenumită în 1952 TIMPURI NOI. Aceasta reunea fabricile Miess și Scherg, micile ateliere de prelucrare a pieilor dispărând treptat.
Câteva decade mai târziu, piața liberă permitea separarea uneia dintre fabrici de fosta întreprindere TIMPURI NOI, astfel că, în ianuarie 1991 se înființează S.C. TAMIV S.A.
În 1993 TAMIV devenea societate cu capital integral privat, funcționând în Brașov până în anul 2009, când activitatea de producție a fost preluată de către S.C. TAMIV BUSINESS S.R.L. și mutată în zona industrială Ghimbav.
Investiții și dezvoltare
Între 1991 și 1998, dezvoltarea unei viziuni pe termen lung a facilitat o serie de investiții în utilaje moderne, care au dus la creșterea calității produselor.
Aceste schimbări au permis creșterea exporturilor, produsele fiind apreciate de către piețele externe. Astfel, o mare parte din producție a putut fi exportată în țări precum Germania, Austria, Italia, Moldova, Grecia etc.
În prezent, TAMIV beneficiază de propriul laborator de analize fizico-chimice, necesar analizării produselor după metodele standard.
Materia primă este aprovizionată de la furnizori acceptați de către TAMIV astfel încât exigența piețelor, atât cea internă, cât și cea externă, să fie pe deplin satisfăcută.
Dimensiunile companiei, dezvoltarea și investițiile de până acum și, în consecință, calitatea produselor o recomandă drept un jucător strategic și un partener de încredere pentru companiile ce activează în domenii conexe.